ZINNIA elegans Carciumarese

///ZINNIA elegans Carciumarese

ZINNIA elegans Carciumarese

Tehnologia de cultura – pt. flori taiate
Planta anuala de plin soare.

Perioada de cultura: faza de rasad – 4-6 saptamani; in ghivece – 10-12 saptamani; productia de flori taiate – 10-16 saptamani.

Semanatul: se seamana in februarie – martie pentru inflorire din iulie, sau la sfarsitul lunii mai, direct in camp.

Germinarea dureaza 7-10 zile la 20-22oC. De la rasarit pana la primele frunze adevarate dureaza 5-7 zile, la 20-21oC. De la primele frunze adevarate pana la repicat dureaza 7-10 zile, la 18-20oC. Dupa repicat, temperatura se mentine la 17-18oC.
Semintele se acopera dupa semanat. Solul se mentine umed, dar nu ud.

Substratul: Trebuie sa fie bine drenat, pH-ul 5.8-6.2. Se fertilizeaza cu 80-100 g/m2 fertilizant cu eliberare lenta.

Producerea rasadului: Dupa rasarit se reduce umiditatea, dar substratul nu trebuie sa se usuce. Se incepe fertilizarea cu 50 ppm fertilizat intr-o formula echilibrata. Dupa repicat, se poate creste la 100-150 ppm.
La 3 saptamani de la rasarit se planteaza 1 planta /ghiveci de 9-11 cm, sau 3-4 plante/ghiveci de 5-10 l. Pentru productia de flori taiate la ghiveci se asigura marimea ghiveciului corespunzatoare, pentru o buna inradacinare. Transplantarea timpurie imbunatateste ramificarea.
Plantarea afara pentru flori taiate, dupa trecerea pericolului de inghet, se face la 18×25 cm, iar plantele sunt sustinute cu plasa. Se planteaza in intervale, pentru o buna recoltare. Plantele tinere se protejeaza de frig noaptea.

Fotoperioada/Lumina: Optional planta de zi scurta. Zilele scurte ajuta la initierea si dezvoltarea florilor, dar tulpinile sunt firave si diametrul florilor este mic. Zilele lungi determina plante viguroase cu tulpini lungi, dar inflorirea este intarziata. Iarna  si primavara devreme lumina suplimentara (22-32 klx) si zilele lungi (14-16 h) in timpul perioadei de rasad timp de 2 saptamani dupa transplantare imbunatatesc calitatea plantei. Pentru semanat tarziu vara, plantele se cultiva in conditii de zi scurta (9 h) prin intunecare, pentru inflorire timpurie.

Temperatura: Zinnia creste la 15-16oC sau afara. Temperaturi sub 10oC determina ingalbenirea frunzelor. Zinnia tolereaza temperaturi peste 25oC, dar nu tolereaza frigul. Se recomanda cultivarea plantelor de flori taiate  pentru vanzare la 12-14oC. In camp Zinnia prefera un loc insorit si calduros. Plantele se protejeaza impotriva vantului.

Fertilizarea: Necesita fertilizare moderata. Se fertilizeaza saptamanal  cu 100-150 ppm fertilizant bine echilibrat. Se evita excesul de amoniu si nitrogen. Excesul de nitrogen scade rezistenta tulpinilor. Se previne deficitul de Mg prin aplicarea de Sulfat de mg (0.05%) de 1-2 ori, iar in caz de deficit de fier se aplica chelati de Fe de 1-2 ori.

Flori taiate:  Se recolteaza cand florile sunt abia deschise si daca tulpinile nu sunt moi. Frunzele de la baza se indeparteaza. Durata in vas: 6-10 zile. Nu se recomanda pastrarea la rece. Tulpinile se taie cat de lungi este posibil, avand grija sa ramana suficienti muguri din care sa porneasca alte tulpini.

Sfaturi de cultura: Ciupirea plantei nu este necesara si creste timpul de cultura cu 2 saptamani. Planta are o buna ramificare. Umiditatea substratului trebuie sa fie constanta deoarece Zinnia are radacinile sensibile la substrat prea ud sau prea uscat. Lipsa apei poate cauza necroze pe marginea frunzelor.

2019-11-11T21:21:45+02:00 decembrie 11th, 2010|Seminte, Tehnologii de cultura|