IRIS SIBIRICA si IRIS ENSATA (sau hanashobu – iris japonez)
Cine crede ca spatiile de pe langa helestee sau iazuri, ca si cele din colturile usor umbroase nu pot fi decorate cu Irisi, se inseala amarnic. Pentru acest mic neajuns exista pe lume si Iris sibirica si Iris ensata; primii sfiosi si maiestuosi deopotriva, ceilalti originali, exotici, impresionanti. Tufa, chiar si fara flori, este un regal pentru priviri: o adevarata fantana arteziana in varii nuante de verde la siberian, si erecta si maiestuoasa la japonez. Florile Irisului sibirica, este drept, nu sunt la fel de impaunate ca cele ale irisului germanica, si nici parfumate, dar forma si coloritul lor sunt deosebit de originale. Tija florala este ramificata si poarta pe ea un numar mai redus de flori – 2-4. Sa nu ne necajim, insa, deoarece numarul mai mic de flori este compensat cu numarul mai mare de tije florale dintr-o tufa de iris sibirica. La ensata florile sunt mari (la unele soiuri pana la 15-20 cm.!!), in culori, nuante si combinatii desavarsite, infloresc mai tarziu decat restul irisilor, ceea ce face ca bucuria de a avea irisi in gradina sa se prelungeasca cu cateva saptamani bune, iar floarea rezista nu doar o zi, ca la I. Germanica, ci 3-4 si chiar 5 zile, daca vremea este racoroasa. Si „Siberianul” si „Japonezul” sunt rezistenti la vant, asa ca nu va trebui sa ne ingrijoreze, asa cum se intampla in cazul I. germanica, daca zona in care-l cazam este sau nu adapostita. Ceea ce este foarte interesant si deosebit pentru I.sibirica, este faptul ca radacinile sale puternice nu numai ca imbunatatesc structura solului, dar il si feresc de bacterii si ciuperci patogene. Practic, plantand Irisul Siberian in gradina noastra, imbinam placutul cu utilul. Plantandu-l laolalta cu I.ensata, inzecim placutul. Ingrijire: Irisiil siberian si ensata nu sunt prea pretentiosi. Cu toate acestea, se vor dezvolta mult mai bine intr-un sol bogat, (neutru sau usor acid, Ph 5-6), bine drenat (apa poate sa balteasca, dar pentru o perioada scurta). Primavara , cand incepe sa se iteasca de sub zapada si, a doua oara, dupa ce florile s-au trecut ii vom hrani cu „supa” de buruieni, (adica buruieni macerate timp de 7-10 zile, in dilutie cu apa de 1:3 (iar pe siberian, si doar pe el, si cu cenusa de lemne, cam 50 gr/1m2).. Important de stiut: inainte de hranire solul se va uda bine, pentru ca elementele hranitoare din solutiile administrate sa fie usor asimilabile. Florile fanate le vom taia si vom avea grija sa indepartam si tijele, cand perioada de inflorire s-a sfarsit. Udarea- pentru irisul siberian se va tine cont ca el creste si se dezvolta minunat intr-un sol racoros si umed, dar nu ud. I.ensata iubeste nespus zonele insorite, nu suporta baltirea, dar nici uscaciunea in exces. In verile sau perioadele de uscaciune prelungita vom avea grija sa-i udam din abundenta, si relativ des si pe unii si pe ceilalti. La irisul ensata se va avea grija ca pe toata perioada de inflorire sa i se asigure apa necesara dezvoltarii armonioase a florilor. Tufele vor fi intretinute indepartand (apoi arse), frunzele uscate, arse sau bolnave. Toamna tarziu vom tunde tufele cam la 10-15 cm de la sol. Nu o vom face mai devreme, pentru ca altfel, planta nu va fi suficient hranita, iar in anul urmator riscam sa avem doar frunze. Tufele se vor diviza o data la 5-6 ani, pentru a pastra planta viguroasa si a nu permite degenerarea. Irisii siberica sunt rezistenti la ger. I.ensata sunt rezistenti la frig, dar gerul poate sa-i distruga. Asa ca n-ar fi rau sa-i protejam, si pe unii si pe ceilalti, cu un strat de mulci din turba uscata, compost, frunze sau iarba uscate, ace si/ sau ramuri de conifere. ATENTIE! Spre deosebire de I.germanica, I.ensata NU suporta solurile calcaroase. Asa ca niciodata nu vom pudra pe langa ei cenusa sau var stins. Inmultire si plantare: inmultirea prin divizare se poate face toamna tarziu, dupa ingalbenirea frunzelor, sau primavara devreme, inainte de pornirea in vegetatie, si, chiar vara, la 2-3 saptamanai dupa ce s-au uscat florile. La I.ensata cel mai bine la sfarsitul verii-inceputul toamnei. Mare atentie la rizomul de I.ensata! nu are voie sa se usuce inainte de plantare, asa ca, dupa divizare, il vom tine intr-o tesatura umeda, turba sau muschi sfagnum umezite, pana pregatim lacasul de plantare. Rizomul la „Siberieni” si „Japonezi” este usor diferit fata de cei ai I.germanica . Au deasupra un fel de ciuf de la resturile tecilor frunzelor. Pentru plantare se face o groapa suficient de adanca, astfel ca radacinile sa stea liber, nu chircite. La I.s rizomul se adanceste la 3-5 cm., iar la I.ensata cam 5-7 cm., se acopera cu pamant, apoi se mulceste cu iarba cosita, dar nu cruda, ci vesteda. Distanta de plantare este mai mare (50-80cm) la I.sibirica, dat fiind ca este o planta generoasa, larga si de 30-40cm la I.ensata. Pentru o plantare „prescurtata” putem proceda astfel: infigem cazmaua la o adancime de ¾ de lama, aplecam in unghi de 30-40o, in spatiul creat punem rizomul, dupa care, tragand usor cazmaua acoperim cu pamant planta. Se uda din abundenta si se mulceste. Boli si daunatori: Ambii irisi sunt dintre cei mai rezistenti irisi la boli. Bacterioza, care decimeaza practic, I germanica, nici nu-i baga in seama. Printre daunatori se pot numara melcii si limacsii (vom presara cenusa si/sau coji de ou maruntite, ace de conifere, zat de cafea) si, extrem de rar musca irisului. De aceea, profilactic, primavara devreme, inainte de luna mai (cand acest daunator isi incepe plimbarile in cautarea depunerii oualor), vom stropi, eventual, cu un insecticid sistemic (ex. Decis), iar pe timpul verii vom semana pe langa ei calendula (galbenele) si craite, care vor indeparta acest dusman de la preferatii nostri. Despre acesti mininati irisi am putea povesti la nesfarsit, asa ca, pentru a face economie de timp, cel mai bine ar fi sa le gasiti loc in gradina voastra si veti constata, doar privindu-i, ceea ce ati fi putut citi in mii tomuri.
